”Mă obosește și nu mai știu cum să scap de ea! E călare tot timpul pe mine! Vrea să-mi controleze fiecare minut. N-are încredere în mine! Vreau să respir! N-am aer. Vreau să mi se facă dor de ea… Să mă lase să merg eu spre ea. E prea la discreția mea, mă plictisește…”. Îmi spun ei.
”Îl iubesc, tot ce vreau e să fiu cu el! Fac tot ce pot mai bine. Dau tot ce am mai bun, el nu mă înțelege… Mă ignoră… mă jignește, eu stau și sufăr… aștept să-i treacă și nu știu ce să mai fac ca să fie bine…”. Îmi spun ele.
Sunt câteva din mesajele pe care le-am auzit în cabinetul de terapie, mesaje venite de la bărbați și de la femei. Culmea ironiei este că fiecare vrea să fie bine. Unul respinge, cealaltă parte sufocă…
Asta m-a ajutat să ajung și să descopăr Femeia Țânțar: bâzîie tot timpul, e la discreția lui, renunță la plăcerile ei, renunță la timpul ei, doar ca să se asigure că el este bine. Îi pregătește lucrurile, nu pleacă de acasă ca să nu-l supere, se izolează de prieteni, evită ieșirile, ar vrea să-i anticipeze măcar cu doi pași dorințele și nu-și cumpără vreun obiect fără să aibă acordul lui că, doar, dacă lui nu o să îi placă? Sau nu va fi de acord?… Și îl așteaptă…
Este ca o insectă ce bâzâie tot timpul la lumina unui far. Mai precis, un ”țânțar” ce obține întocmai contrariul intențiilor sale. În loc să traiască intimitatea și apropierea, reușește să enerveze și să îndepărteze! Pentru că toată atenția ei este îndreptată spre el și se gândește cum ar putea să îl mai impresioneze, ce ar putea să îi mai ofere ca să se asigure că el îi aparține, că este doar al ei, că știe cât îl iubește etc., iar ea speră că el o vede și o dorește… doar pe ea!
Orbită de el, ea a uitat să își aparțină. Asta e durerea! Și când eșuează, atunci se răscoală în ea munți de furie, durerea se împrăștie și vrea doar să înțeleagă unde și cum a greșit când ea a vrut doar să fie bine?! Și-atunci se lasă neputința ori deznădejdea…
Când mă întâlnesc cu oricare aspect al manifestării ”femeii țânțar” întâi tac, respir, îmi amintesc și… înțeleg! Știu că de aici se poate naște un nou traseu pentru fiecare femeie și de aceea le invit să îl explorăm împreună.
Încep prin a le vorbi despre un țânțar și le întreb: ce știe să facă mai bine un țânțar? Uimite sau derutate, cu umor sau în lacrimi îmi răspund: ”să enerveze!”. Excelent! Ce avem de făcut, dragi femei? Să vă recuperați lumina! E un proces în sine, de reamintire sau construcție interioară a celor care n-au avut un alt model și-atunci le propun modelul: ”Femeia Far!”. Ce face un far? Ce știe mai bine? Cum se manifestă?…
Iar izvorul de soluții se descătușează, procesul interior curge și lucrurile ies la suprafață pentru a fi din nou ordonate în lumina și claritatea unui far. Pentru că un far nu se străduiește să lumineze, el pur și simplu este, luminează, atrage și dă o direcție. Iar o femeie care are o direcție și se bucură de lumina ei este o femeie… împăcată și conștientă de sine! De alegerile sale. De puterea sa. De atractivitatea sa. Nu mai insist pe cât sunt de dorite… le las pe ele să descopere și să savureze… 🙂