Corpul tremură, bătăile inimii sunt în alertă, mintea o ia razna, gândurile sunt pline de venin și parcă tot universul se dărâmă. În interior totul e negru și greu și nu întrezărești nici o undă de lumină…
Gândurile se încolăcesc neliniștite și se revarsă ca într-un tsunami prin toți porii tăi. Se transformă într- o frică nebună. Vitaltatea, încrederea, luciditatea, puterea, liniștea sunt spulberate. Suspiciunea e parte organică din corp, omniprezentă, trebuie să te lupți cu ea, iar și iar, ca într-un film care se dă în reluare necontenit. Pare că nu ai șanse de supraviețuire. Din păcate, tocmai ai aflat pe propria piele că te-a asaltat… gelozia! Așadar, dai drumul ca unui robinet, la țipete, reproșuri, tăceri și/sau resentimente, iar ele invadează spațiul relației tale de cuplu. În scurt timp, durerea, neînțelegerea, frustrarea și neputința e resimțită de amândoi. Unul presupune, acuză, celălalt rămâne mut și perplex ori se justifică inutil și, vinovat fără vină, e condamnat să ia parte la un ”dezmăț emoțional”.
Tu, cel bolnav de gelozie, vrei să scapi, îți simți gelozia ca un organ amputat, invizibil, cu care mergi prin viață, în relații. În oricare relație! Pentru că, indiferent de cine este partenerul/partenera ta actual(ă) și ce a făcut, ai vrea să pui stăpânire pe el/ea și pe gândurile sale. Control. Total, dacă se poate… În lipsa puterii și încrederii interioare te manifești într-un mod toxic: presupui, urli, taci, suspini, învinovățești, ceri explicații și aștepți asigurări … în zadar! Pentru că nu poți să crezi decât pe moment, în cel mai bun caz.
Iar organul tău amputat e propria ta stimă de sine. Ce tocmai te poartă prin toate potecile infernului. E la pământ și pare că n-a mai rămas nimic din ea. Pe fundal se derulează toate scenariile geloziei pe care le cunoști deja atât de bine: că ești trădat, că ești părăsit, că altcineva e mai bun decât tine, că nu mai corespunzi și nu ești suficient, că oricum, orice ai face tot te va înșela… Gelos, gelos, gelos… rulează ca o melodie uitată pe repeat, scenarii, scenarii, scenarii… emoții, emoții și gânduri sumbre par fără oprire…
Și, totuși, ai șanse să ieși din acest iureș! Nu zice nimeni că va fi ușor să te lupți și să răpui un asemenea ”balaur”, cu nenumărate capete și expresii cum este gelozia, capete care renasc din propria-i cenușă și par a nu muri nicicum… Există însă posibilități de a-ți domoli balaurul interior, de a-l face mai slab în fața ta sau, poate chiar, de a-l învinge. Depinde de la caz la caz…
Dacă ești una din victimele geloziei, te rog, nu îl trage în povestea ta și pe partenerul tău/partenera ta. El/ea nu are nici o vină. E cazul ca tu să dai o privire lungă și insistentă în trecutul tău. Iar pentru asta ai nevoie de un specialist care să te însoțească în acest proces, în această ”bătălie cu balaurul tău”. Nu îi cere omului de lângă tine să te înțeleagă, să devină ”terapeutul” tău sau să își schimbe preferințele, întâlnirile, ieșirile. Și știi de ce? Pentru că ”balaurul” tău nu va renunța să te chinuie. Orice minut de întârziere al lui/ei, orice plecare de lângă tine, orice privire insistentă sau amabilă spre un alt chip decât al tău te va teroriza cu gânduri barbare. Deci, nu, nu te vei liniști. Ba, în plus, vei ”câștiga” o stimă de sine mai joasă decât nivelul mării în timpul refluxului. Și iar vei fi nemulțumit(ă), chinuit(ă), furios/furioasă pe neputința ta de a-ți controla gândurile și stările. Pentru că gelozia vine din neîncredere, din nesiguranță interioară și frica de a fi singur, din spaima că nu faci față greutăților vieții, vine din răni necicatrizate care cer să fie închise. Vine din programe de loialitate și lucruri învățate sau preluate din familie. Vine… de departe!
Ajuns în acest stadiu, organul tău amputat îți cere tratament special. Nu-l lăsa să lupte singur cu așa balaur, așa că cercetează și găsește-ți terapeutul potrivit care te va ajuta să te reclădești cu toate organele sănătoase. Cu o stimă de sine echilibrată și suficientă să reziste oricărui balaur care ar vrea să-ți amputeze corpul, sufletul, inteligența, spiritul… Pentru că gelozia e fața schimonosită a iubirii, iar iubirea merită să fie trăită liberă, in flux,cu încredere și sănătate.