“Nu știu ce vreau de la viața mea, încotro să o apuc profesional. Sunt nemulțumită de jobul meu, de domeniul în care activez. Am multiple calificări, în mai multe domenii, însă chiar nu știu ce vreau și ce mi-ar plăcea să fac. Parcă nimic nu-mi place! Culmea, sunt considerată un om de succes, însă eu nu mă simt așa. Parcă nu sunt eu, nu mă regăsesc în ceea ce fac. Sunt nefericită”.
Astfel, multe persoane mă contactează când simt că nu se regăsesc. Ori când simt că le lipsesc claritatea și motivația ori amână luarea unei decizii. În asemenea situații propun să respirăm liniștiți. Ni se întâmplă multora. Am chiar și vești bune: suntem capabili să luăm cele mai bune decizii pentru noi. Iar dacă am luat cumva decizii proaste suntem capabili să învățăm din ele. Avem nevoie de receptivitate, de suport, de certitudine interioară, de claritate.
Așa că, uneori avem nevoie de o schimbare și de o reconfigurare a traseului prin viață. Mai jos, vă lansez o invitație la introspecție și exercițiu:
1. Privește-ți parcursul cu alegerile tale, alegeri mari: care a fost rațiunea alegerilor tale de atunci? Ce ai visat? Și unde ai ajuns? Ai face altceva acum? Pentru ce anume te feliciți din parcursul alegerilor tale? Ai alege undeva altfel? Dacă da, ce crezi că ai fi devenit?
2. Fă-ți un ritual din a face o plimbare singur(ă) în natură timp de 30 de minute. Preferabil să fie măcar o dată pe săptămână. Gândește-te la tine. Ce gândești despre tine atunci când ești sigur(ă) pe tine și știi că te descurci și poți face față oricărei situații? Ascultă-ți gândurile acestea și te „împrietenește” cu ele. Și lasă-te surprins(ă) despre cum te vei percepe peste o lună, 3 luni, un an când îți recunoști și folosești conștient resursele interioare.
3. Ia-ți o pauză de la gândurile în care te simți nefericit. Poți să-ți imaginezi că le pui într-o paranteză sau într-o cutiuță la care vei reveni cândva. Dacă vei mai avea nevoie de ele. Și nu insista pe ele dacă nu ți-e musai.
4. Alege să faci ceva recreativ (sport, meditație, dans, plimbări prin natură). Integrează-le în programul tău. Dacă se poate, pe viață.
5. Imaginează-ți că mintea ta este o fereastră permanent deschisă. Tu ești înconjurat și „bântuit” de nenumărate posibilități. Ce auzi, ce simți, ce observi? Și ce alegi să faci cu toate astea?
6. Discută cu un prieten sau cu cineva din familie. Sau apelează la un specialist. S-ar putea să ieși mai repede din acest iureș. În plus, amintește-ți că la orice situație există cel puțin o soluție, dacă nu chiar două-trei.
Mult succes!