Cu ce ton îți vorbești sau despre cum să fim (mai) blânzi cu noi înșine

În sesiunile de terapie pe care le fac online în perioada aceasta am ajuns, inevitabil, la un subiect în care cred că vă veți regăsi mulți dintre voi. Eu știu că m-am regăsit acum mulți ani, când am lucrat cu mine pe această temă. Tocmai de aceea scriu acest articol, în speranța că va fi util pentru cât mai mulți.

Cu ce ton îți vorbești?

Nu familiei, nu rudelor, nu colegilor sau colaboratorilor, ci ȚIE. Care e tonul vocii tale atunci când îți vorbești ție? În gând.

Cu toții ne vorbim nouă înșine, e ceva normal. Dar, haide, să vedem CUM ne vorbim în capul nostru, în interiorul nostru, mai ales.

Este foarte important să observi care este tonul și ritmul cu care îți vorbești.

  • Cât e de aspru, cât e de îngăduitor?
  • De cine îți amintește cel mai mult?

Acest ton pe care ni l-am format, îl avem de ani buni, zeci de ani, uneori, și am învățat să vorbim cu noi înșine ca urmare a unei istorii de viață.

Așadar, alocă-ți 5 minute și gândește-te acum la asta. Care e tonul cu care te auzi în mintea ta atunci când îți vorbești? Ai un ton aspru, dur, nemilos, ai un ton prietenos, deschis, înțelegător?

Mulți clienți îmi spun că au un ton aspru la adresa lor. Dacă te regăsești și tu aici, fă o introspecție. Cel mai probabil, vei descoperi tonul cu care ți s-a vorbit când erai mic, atunci când erai educat, corectat și „format”. Din păcate, s-a ajuns adesea la multe „deformări”. Asta pentru că tonul cu care ți se vorbea nu  era cel cu care să te simți bine și nici nu era unul care să te încurajeze sau să-ți dea valoare. Tu erai doar un copil mic, într-o lume mare, în care eroii tăi erau adulții care te îngrijeau. Iar pentru că tonul cu care ți s-a vorbit cel mai adesea a venit într-o etapă de viață în care erai instinctual, nu și rațional, ai luat tonul persoanelor semnificative din viața ta ca pe un adevăr și ți l-ai însușit din simplul motiv că ai crezut că… asta meriți.

Practic, acest ton ni-l însușim într-o perioadă în care noi nu dispunem de capacitatea de a reflecta, de a analiza și de a face raționamente. Iată cum tonul în care ni se vorbește în perioada timpurie a vieții noastre îl luăm ca pe un adevăr și credem că așa trebuie să ni se vorbească nouă. Ca efect, ne vorbim și noi în acest fel. Toată viața sau până când ajungem să conștientizăm și să ne dorim să schimbăm asta.

Cum schimbi tonul?

Gândește-te cum i-ai vorbi unui copil neputincios, fragil, cu ochișorii mari și cu brațele deschise, care de-abia așteaptă să vină la tine și să-și găsească cuibul, protecția și starea de bine?

Urmărește:

  • cum îți percepi tonul când te-ai adresa acestui copil?
  • cum ar suna și în ce calități l-ai îmbrăca?

De acum înainte, de câte ori îți dai seama că vorbești cu tine, dă-ți voie să adopți acest ton.

Dincolo de tonul cu care am fost familiarizați, cel critic sau aspru, să aducem acum un ton hrănitor, prietenos, de bunăvoință, așa cum am vorbi noi cu un copil pe care îl vedem necăjit, speriat, care aleargă în brațele noastre.

Să fim blânzi și cu noi înșine!

 

Sursă foto: https://www.vectorstock.com/

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp