Cât de confortabil îți este să spui „Nu știu” și cum reacționezi atunci când îți e adresată o întrebare la care nu știi cum să răspunzi?
E una dintre temele cu care m-am confruntat zilele trecute. Mi-am dat seama că în relațiile noastre și în interacțiuni, adesea devenim defensivi sau agresivi și foarte rar suntem relaxați atunci când nu știm să răspundem la o întrebare.
Care sunt originile stărilor pe care le trăim în fața lui „Nu știu”?
Ne amintește de un test de la școală, de modul în care ne simțeam în fața părinților noștri, a profesorilor, a rudelor care ne întrebau diverse lucruri?
Ce ne facem când devenim adulți și ne dăm seama că suntem în aceeași stare de fâstăceală, de iritare, frustrare sau jenă în fața unei întrebări care e adesea simplă?
Primul lucru de care pe care vreau să-l subliniez e că nu mai dăm niciun test și, de cele mai multe ori, nu sunt consecințe negative grave dacă nu știm să răspundem la o întrebare.
Cel mai probabil, stările pe care le simțim în fața lui „Nu știu” vin pentru că ne simțim permanent evaluați de către ceilalți pe seama cunoștințelor pe care le avem și nu ne permitem să ne stricăm imaginea în fața lor.
Vrem să impresionăm și ținem foarte mult ca persoanele din jur să aibă o părere foarte bună despre noi. Vrem să convingem.
Gândește-te acum la tine: cum reacționezi când nu știi să răspunzi la o întrebare? Spre ce moment din trecut te duce cu gândul?
Cum m-am împrietenit cu „Nu știu”
Când am făcut demersul să mă împrietenesc și eu cu „Nu știu” în viața mea, m-am trezit într-o stare de jenă, de stupoare că se poate să spun NU ȘTIU și nimeni nu se simte jignit. M-am mirat și că stima mea de sine poate rămâne intactă după un astfel de răspuns.
A fost una dintre perioadele în care m-am autoanalizat și m-am cercetat ca să aflu cum reacționez la astfel de situații. În plus, eram curioasă să observ și reacțiile celor din jurul meu atunci când eu spuneam că nu știu.
O relație cu „Nu știu” înseamnă pur și simplu posibilitatea să deschizi noi teritorii de explorare a unor experiențe, cunoștințe, nerăspunsuri.
Faptul că nu știi ceva acum nu înseamnă că va rămâne așa. Doar dacă tu îți dorești să nu afli. În schimb, dacă suntem curioși, stârniți, motivați să aflăm răspunsul, cu siguranță oricare dintre noi îl vom căuta și îl vom găsi.
E perfect normal să nu știi unele lucruri
Da, e un sentiment plăcut când știm să răspundem la o întrebare, dar putem trăi un sentiment plăcut și când nu știm răspunsul.
Nu vreau să fac o apologie a lui „Nu știu”, dar vreau să normalizez relația cu „Nu știu” în viața noastră în așa fel încât să nu devenim ofensivi sau prea defensivi atunci când suntem în fața acestui răspuns.
Am observat că dacă pun o întrebare, iar interlocutorul și nu știe să-mi răspundă, persoana în cauză fie devine anxioasă, se scuză foarte mult, de parcă eu sunt vinovată că nu știe un lucru, fie din contră, intră în agresivitate: ridică tonul și vrea să scape repede de mine.
Fiecare dintre exemplele de mai sus sunt strategii de adaptare pentru a putea face față acestui context considerat ostil, iar în spate probabil că este o ancoră a modului în care se simte persoana respectivă atunci când nu știe un lucru.
Fii sincer cu tine, observă cum reacționezi când nu știi ceva. Abia când îți dai seama cum reacționezi și de unde e ancora, te poți elibera de tensiunea lui „Nu știu”.
Îți doresc succes și abia aștept să aflu vești de la tine. Cum te descurci cu „Nu știu” în viața ta? Și mai ales ce teritorii noi de cunoaștere și de curioziate, noi informații și experințe faine poate să aducă „Nu știu” în viața ta?