Ai trecut vreodată printr-o despărțire? Cel mai probabil, da, într-un fel sau altul.
Despărțirea e una din cele mai traumatizante stări prin care trece o persoană. De aceea, merită să-i oferim un timp special, în care cel care trece prin această experiență să-și ofere context și libertate pentru doliu, separare, dizolvare a sinelui de cuplu pentru a face loc sinelui individual. Pentru a ne reîntregi, a ne regăsi și a fi capabili să intrăm întregi ca indivizi într-o nouă relație.
Pandemia a „măturat” pe jos multe relații și mulți au trecut prin crize, mai ales dacă acestea existau deja, iar restricțiile și condițiile pandemice au accentuat problemele. Da, destul de multe cupluri s-au și despărțit în perioada asta. Le-am întâlnit atât în cabinet, cât și în viața mea socială.
Așadar, textul de azi e despre cum îți dai seama că auzi gongul final al relației tale. Știu, cel mai probabil nu vrei să-l auzi, nici să-l recunoști, dar sigur e cel mai sănătos lucru pe care-l poți face pentru tine.
Pentru că dacă te confrunți cu situația asta, atunci poate gongul devine o trezire pentru amândoi. Poate mai aveți o șansă, dar ea trebuie dorită și apucată de amândoi. Dacă nu, atunci el suna clar pentru despărțire.
Semne care-ți transmit că se aude gongul final într-o relație:
– unul dintre parteneri începe să dispară din comunicare fără explicații
– descoperi minciuni și asta încarcă foarte mult relația
– partenerul se blochează și începe să se irite în fața întrebărilor care par să-i îngrădească libertatea
– partenerul își ține telefonul blocat și pare că protejează orice mesaj/apel care ar putea fi vizibil
– se irită în fața celor mai simple, banale întrebări de tipul: Ce faci? Cum ți-a fost ziua? Unde ai fost? Când ne vedem? Știi cum ți-e programul? Stabilim următoarea ieșire/vacanță?
– e foarte ocupat cu munca, ședințele durează, deplasările se înmulțesc
– vine obosit acasă și pleacă zâmbind de acasă
– alături de tine este morocănos, trist și/sau absent
– pe terasă, în public, este absent atunci când e alături de tine, nu comunică, stă cu ochii în telefon
– în plimbări merge cu jumătate de metru în fața ta sau refuză să te mai țină de mână, să te atingă așa cum o făcea cândva
– se uită admirativ la persoanele de sex opus, face remarci apreciative față de acestea, dar nu și față de tine
– complimentele dispar în ceea ce te privește
– sexul e fără sare și piper, e monoton și tot mai rar, dacă nu inexistent
– refuză întâlnirile cu prietenii comuni sau cu familia ta
– respinge rugămințile și propunerile tale de a face ceva împreună
– are tot mai multe observații critice cu privire la ce faci, cum arăți sau ce îți place
– te amenință, jignește, înjură sau etichetează în cele mai urâte feluri
– are ieșiri vulcanice pe care nu le controlează, te simți amenințat și deloc confortabil când e alături de tine
– începe să-și schimbe preferințele sexuale, dorește o reînnoire legată de aspectul fizic, face schimbări, iar uneori apar expresii noi verbale care îți sunt străine
– are prieteni noi pe care nu dorește să-i cunoști, nu te introduce în cercul său
– simți că lângă această persoană începi să te ofilești, te stingi și nu mai înflorești.
Când ajungi în acest punct, un lucru e clar: e timpul să iei taurul de coarne! Dar despre asta revin cu un alt articol special.
Tu ce semnale ai sesizat sau recunoscut?