Un șef care strigă la angajat e o realitate cu care mulți se confruntă, peste tot în lume. Mulți oameni au, din păcate, astfel de șefi. În articolul pe care tocmai îl citești aș vrea să pătrundem în acest subiect. Să vedem ce înseamnă pentru tine acest comportament, de ce/cât îl tolerezi, ce poți face și de ce taci și înghiți (deseori) criticile și urletele fără să ripostezi.
Scriu acest articol pentru că de-a lungul timpului am lucrat cu multe persoane care mi-au spus că au astfel de șefi. Oameni competenți care se pierdeau în astfel de momente și nu puteau reacționa în niciun fel.
CUM TE SIMȚI?
Hai să începem cu tine. Cu ce simți tu. Dacă treci printr-o astfel de experiență profesională în care șeful urlă la tine, te invit să te gândești ce simți tu în momentul în care șeful (sau cineva cu autoritate asupra ta) ridică vocea, strigă sau te critică. Du-ți, așadar, atenția acum spre tine.
Ce simți? Și cum reacționezi în astfel de momente?
A. Îngheți când urlă un șef sau cineva care te poate domina sau controla; pleci capul în pământ și îi faci pe plac/îți ceri scuze.
B. Te simți inutil, vinovat și te gândești cum de nu poți fi mai atent, mai bun etc?
C. Intri în dispută, îți ocupi poziția și îți faci vocea auzită și punctul de vedere cunoscut.
D. Pleci din acea conversație/companie și renunți la acel job/șef.
Acum, după ce ai conștientizat cum te simți într-o astfel de situație, hai să vedem ce se activează în tine atunci când cineva strigă la tine.
ANCORELE DIN TRECUT
Atunci când cineva ridică tonul, se reactivează în mod natural în noi atitudinea unui copil în fața unui părinte sau a unei alte autorități pe care am avut-o în copilărie.
E foarte important cum ai fost pregătit, cum ai fost învățat să reacționezi în fața acestor oameni care aveau influență sau autoritate:
- ai fost redus la tăcere, obligat să taci și să îți anulezi orice părere sau punct de vedere?
sau
- ai fost lăsat/încurajat să-ți spui opinia/punctul de vedere?
Cred că unul dintre lucrurile care ne dor cel mai tare când cineva urlă la noi e că nu avem loc și spațiu să ne exprimăm și să ne apărăm punctul de vedere.
DE CE ÎNGHIȚIM ASTFEL DE COMPORTAMENTE
Toți știm că un șef nu ar trebui să urle la angajați. Că e un comportament nepotrivit, abuziv, neprofesionist. Totuși, mulți oameni tolerează atitudini de acest gen. De ce?
Permitem abuzul pentru că am fost expuși la el și ne este familiar. Am mai trăit asta, știm să trăim cu el. Critica, etichetarea, corectarea în mod public, umilința publică te fac să te simți într-un mediu familiar, așa că accepți și rămâi în această situație profesională.
Insist puțin pe importanța copilăriei. De ce? Dacă atunci când ai fost copil, principalele tale figuri de autoritate (părinții, bunicii, profesorii) nu ți-au dat spațiu, nu ți-au respectat poziția și punctul de vedere, chiar și după ce devenim adulți tindem să ne simțim ca în copilărie: speriați, temători că am greșit cu ceva, dornici să reparăm sau să ne cerem scuze pentru ceva ce n-am greșit, doar să ne asigurăm că ceilalți, cei cu autoritate asupra noastră, nu rămân supărați pe noi.
În mod normal, la locul de muncă avem niște straie pe care le îmbrăcăm și suntem angajați în anumite tipare comportamentale, iar profesia ne obligă la o anumită atitudine.
Când noi permitem să se încalce granițele la serviciu și nu luăm atitudine față de derapajele care au loc, e un semnal de alarmă că ar trebui să ne uităm la trecut, la copilăria noastră. Cum s-au încălcat limitele în familie?
Ceea ce îi face pe cei mai mulți oameni să rămână la acel job, cu acel șef abuziv, e nota de familiaritate pe care comportamentul șefului i-o dă.
Așadar, verifică: unde ai mai trăit asta? Cine a mai strigat la tine, în copilărie, cine te-a mai controlat și cum anume? S-ar putea ca motivul pentru care rămâi la jobul respectiv să fie chiar sentimentul de neputință și dorința de a dovedi că ești bun.
POȚI SĂ TE SCHIMBI PE TINE ÎN RAPORT CU MODUL ÎN CARE TE MANIFEȘTI
Dacă ai avut unul sau mai multe episoade în care șeful a urlat la tine (cu sau fără motiv) și ai plecat capul, nu ai îndrăznit să ripostezi, s-ar putea să fie din cauza sentimentului de familiaritate.
Nu-i putem schimba pe alții, dar putem schimba și comunica modul în care așteptăm să se poarte alții cu noi.
Ce poți face concret, când nu mai vrei să pleci capul?
- Îi poți spune șefului că nu accepți un asemenea comportament.
„Nu accept comportamentul acesta și faptul că ridici tonul la mine. Îți cer să vorbim pe alt ton. Comportamentul acesta pentru mine e inadmisibil. Propun să ne întâmlin altă dată când suntem amândoi liniștiți, ca să vorbim despre asta.”
Dacă ajungi să faci asta, stai bine cu încrederea în tine. Dacă nu o poți face, înseamnă că încă mai ai de prelucrat episoade din trecut.
- Poți merge la un șef de departament, HR Manager sau Legal, dacă există în firma ta și să sesizezi abuzul. Și pentru acest pas îți trebuie putere și curaj ca să îți aperi poziția și demnitatea.
CINE TE POATE APĂRA
Întreabă-te ce ai fi avut nevoie să faci în copilărie, cine te putea apăra atunci, la cine te întorceai, cine îți putea restabili demnitatea. La fel, poți și la serviciu să-ți găsești un mentor, un coleg căruia să-i împărtășești ceea ce trăiești.
Dincolo de orice ajutor sau încurajare din afară, singurul care poate să-și ia situația în propriile mâini ești TU!
Fă-ți curaj și propune o discuție între 4 ochi cu șeful respectiv – dacă ai curajul să o faci, ești pe drumul cel bun!
Am oameni care vin la cabinet pentru că sunt abuzați de șefii lor, au stimă de sine foarte scăzută, iar pe acest fond nu pot reacționa la niciun ton ridicat din partea unei autorități. Lucrăm în sesiuni individuale la recâștigarea stimei de sine, la dezvoltarea curajului și a încrederii în propriile forțe. Puterea vine din interior.
Mulți dintre noi nu am avut dreptul să comentăm în fața părinților în copilărie, am fost crescuți cu ideea că trebuie să ascultăm de părinți, să nu cârcotim. Dar vine o generație nouă, care nu mai răspunde la fel ca noi.
CE SĂ FACI DACĂ EȘTI ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE
Primul pas e să începi un proces conștient de delimitare, conștientizare că o parte din tine a fost foarte profund lezată. Să te poziționezi și să ai dreptul să-ți spui opinia.
Dacă nu poți face acest pas singur, poți realiza asta în cadrul unui proces terapeutic prin care îți recapeți încrederea și demnitatea. Da, ai dreptul să spui și să fii luat în seamă!
Conștientizează abuzurile din trecut și din prezent.
Mai apoi, ajută să te întrebi: Cum/de ce își permite șeful să vorbească așa cu tine? Ești deja în poziție defensivă și îi permiți orice?
Un om nu va urla la altul atunci când nu i se permite. Așadar, al doilea pas e să te poziționezi, să-ți recâștigi locul. Singur sau cu ajutorul colegilor/altor șefi.
Găsește-ți curajul să-ți aperi dreptul și nu permite un asemenea abuz.
La final, vezi ce stârnește în tine comportamentul șefului. Cine striga la tine în prima parte a vieții tale? Ai fost mereu redus la tăcere, umilit, ai stimă de sine scăzută, iar familiaritatea te face să stai în acel mediu?
Dacă vezi că nu poți schimba nimic la actualul job, te poți reconfigura, ca să mergi mai departe în alt loc. Ai alternative!
***
Comportamentul nostru e influențat de ce am trăit în primii ani, în copilărie. Tocmai de aceea un proces terapeutic te poate ajuta să identifici tipare, ancore și modalități prin care să spui STOP abuzului, de orice fel.
Dacă ai nevoie de ajutor și ghidaj, lasă-mi un mesaj privat. E un drum plin de gropi și serpentine, dar la finalul lui vei găsi curajul, încrederea și stima de sine pe care toți merită să le (re)câștigăm!
În următorul articol voi scrie tot despre URLETE, dar din altă perspectivă: de ce urlăm la alții, de ce ridicăm tonul în fața altora.
Credit foto: Graphic Mama.